Poate ai crezut când te-ai trezit că e o zi ca oricare alta.
Poate puțin cam mohorâtă, poate puțin cam înnorată, cu un soare cam cu dinți și cam zgârcit la vedere, o nouă zi cât se poate de obișnuită de iarnă.
Doar că nu. Fii mai atent.
Azi-noapte, tu când dormeai lin, Februarie a plecat tiptil.
În locul lui, s-a înfățișat timid de dimineață, Mărțișorul inocent.
A venit plin de bagaje: are flori, are mărțișoare felurite, șnururi colorate, urări de primăvară frumoasă, are multe zâmbete în tolbă și poftă de viață să dea la toată lumea.
Da, azi e 1 martie.
Și chiar dacă nu e încă oficial, primăvara a venit.
Noi o sărbătorim pregătind de zor daruri care să fie oferite cu dragoste în semn de recunoștință diverselor persoane deosebite și de neînlocuit din viața noastră: mamelor, soțiilor, fiicelor, profesoarelor, celor care ne-au făcut un bine, celor cărora vrem să le spunem ”mulțumesc” și în alt fel.
Am pregătit buchete fragede din lalele naturale, simple și frumoase.
….am pregătit mici aranjamente dulci, înfrumusețate cu flori din hârtie creponată floristică
…și aranjamente elegante, în cutie, cu flori care vor rămâne o amintire proaspătă mereu…
Toate acestea ne solicită timpul, atenția, răbdarea și migala, iar noi le oferim cu drag.
Toate comenzile se dau cu 2-3 zile înainte de ziua în care sunt solicitate.
Iar în final, vă lăsăm urarea noastră pentru această zi deosebită