Selectează o Pagină

Lumea cadourilor și a decorațiunilor lucrate manual a luat amploare foarte mult în ultimii ani, tot mai multe persoane găsind în hand-made o alternativă unicat la toate celelalte obiecte produse în masă, disponibile la scară largă. Astăzi vreau să răspund la întrebarea ce înseamnă hand-made și ce nu și de ce este așa îndrăgit și special acest fenomen.

Dar de ce hand-made? 

Hand-made înseamnă unicat, înseamnă pentru tine. Creatorul te întreabă ce îți dorești, pune multe, multe întrebări pentru că  vrea să te cunoască și ambiția lui cea mai mare este să reușească să îți atingă sufletul. Nu este nicio bucurie mai mare decât în momentul în care, primind pachetul, clientul spune: wow!

Hand-made este soluția când n-ai mai găsit nicăieri lucrul pe care îl visezi. Nouă, la Rami Deco, ne plac provocările și încurajăm visurile, chiar dacă nu e mereu ușor. O facem cu pasiune și cu încredere. Când ne-a fost cerut un aranjament cu flori negre, am fost surprinși și încântați: nu mai văzusem nimic asemănător. Persoana care a dat comanda a spus că și ea a căutat îndelung combinația deosebită: negru, argintiu și ivoire. Iar noi am fost mai mult decât încântați să îi facem dorința să se îndeplinească.

Hand-made înseamnă un lucru cu suflet. Nu e standard și uneori nici perfect, dar asta îl face cu atât mai deosebit – nu mai există altul la fel. Este un lucru încărcat cu energie bună: acolo sunt speranțele, emoțiile și puțin din sufletul artizanului.

Este pentru persoanele care apreciază frumosul, grija și calitatea, și vor să facă o diferență atunci când dăruiesc – să aleagă ceva altfel.

Și totuși, ce nu e hand-made?

Nu este rapid. Un produs hand-made poate fi, uneori, gata de pe o zi pe alta, dar asta cere sacrificii mari. Un lucru făcut de mână se lucrează încet, cu atenție maximă pentru detalii, cu bucurie și emoție. Nu există scurtături, fiecare etapă are nevoie de timpul ei și, de aceea, timpul de lucru și livrare poate dura câteva zile.

Nu este la întâmplare. Învățatul și perfecționatul nu se opresc niciodată, creativitatea este mereu la putere, imaginația lucrează în continuu pentru ca noi să putem veni des cu noutăți. Tot timpul căutăm idei, tehnici și produse noi, întrebăm, căutăm, învățăm – pentru că ne dorim ca produsele noastre hand-made să fie nu doar frumoase ci și de calitate.

Nu este de două ori la fel. Pentru că este un produs unic chiar dacă respectă un anumit model. Nimic ieșit din mâna artizanului nu va fi identic a doua oară.

În plus, se lucrează în mare parte la comandă și foarte puțin cu stocuri. Din acest motiv, unele materiale nu sunt disponibile tot timpul și este posibil să existe mici diferențe de culori sau formă. Dar știți ce? Asta nu face decât să sporească farmecul lucrărilor și bucuria clienților care știu că, așa cum au ei, nu mai are nimeni.

Voi alegeți să (vă) dăruiți produse lucrate manual? Pentru voi, ce reprezintă?

Pin It on Pinterest