Selectează o Pagină

Astăzi este întâi decembrie și, oficial, am intrat în luna cadourilor, a recunoștinței, a timpului petrecut cu cei dragi din viața noastră și a bunătății.

Încă de ieri, de ziua Sfântului Andrei, ocrotitorul României, am avut oportunitatea, poate, de a îi serba pe cei dragi din viața noastră și de a ne exprima iubirea față de aceștia prin timp de calitate petrecut împreună și, de ce nu, prin cadouri.

Noi am creat cu drag aranjamente pentru această ocazie iar ele au fost în culori armonioase și în forme variate, îndulcite sau asezonate după preferințe.

În mai puțin de o săptămână toți copiii cuminți îl vor aștepta pe Moș Nicolae, iar toți cei cu nume de Nicolae, Nicoleta, Nicușor etc. vor avea încă un prilej de sărbătoare. Noi ceilalți, vom număra cu încântare zilele rămase până la cel mai așteptat moment al anului: Crăciunul.

Pentru noi Crăciunul înseamnă magie, înseamnă apropierea de final a încă unui an din viețile noastre, înseamnă timp petrecut cu familia, vizite și momente frumoase.

Este momentul din an în care îți poți împodobi ușa, casa, ferestrele și sufletul și să meditezi puțin la semnificația sărbătorii și la anul care se apropie, așa de repede, de final.

Pentru tine ce reprezintă și ce aduce luna decembrie?

Pin It on Pinterest